Zalău, hegemonie în volei** Cifrele fabuloase ale formației ardelene

Redactor:
Bitescu Wili
Zalău, hegemonie în volei** Cifrele fabuloase ale formației ardelene
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sâmbătă seara, Sala Sporturilor din Zalău a găzduit cea de-a
treia confruntare a finalei Diviziei A de volei masculin, finală ce
a opus față în față campioana ultimei ediții de campionat, Remat,
respectiv revelația acestei ediții, Știința Explorări Baia
Mare.

Pornind cu un avantaj clar obținut acum două săptămani pe terenul
formației băimărene, două victorii cu scorul de 3-1, campioana mai
avea nevoie doar de o singură victorie pentru a menține trofeul în
vitrina clubului de la poalele Meseșului.

Având alături și susținerea celor circa 2.000 de spectatori, elevii
lui Michael Merten au avut nevoie de doar trei seturi jucate pe
parcursul a 77 de minute pentru a-și asigura cel de-al cincelea
tiltu național, scorul final consemnat fiind de 3-0 pe seturi
(25-17, 25-17, 25-20). Toate cele trei seturi ce practic au decis
campioana din acest an au avut în mare parte cam aceiași soartă,
echilibrul pe tabela de marcaj fiind practic rupt la mijlocul
fiecărui set, ungurii Peter Nagy cu 19 reușite, secundul Nemeth
Sabolcz cu 15 respectiv căpitanul Andreas Geiger cu 9 fiind practic
artizanii acestui important succes al sportului sălăjean.

La final pe acordurile piesei We are the champions, întreaga sală a
fost invadată de susținătorii ambelor combatante, iar într-o ploaie
de confetti, președintele Federației Romane de Volei Gheorghe Vișan
a înmanat actorilor acestui regal voleibalistic, medaliile de
argint respectiv cele de aur, campionii primind și mult ravnitele
tricouri personalizate oferite caștigătoarei din acest an a
diviziei A de volei masculin. Încă o dată Zalăul a dovedit că este
o gazdă extrem de primitoare, iar cele două echipe ajunse în
ultimul act al competiției au dat dovadă de foarte mult fair-play,
jucand un volei de calitate.

Remat Zalău – Știința Explorări Baia Mare 3-0 (25-17,
25-17, 25-20)

Sala Sporturilor din Zalău
Spectatori: 2.000
Arbitrii: Nicolae Marin (Brașov), Paul Szabo
(Oradea)
Observator: Gheorghe Vișan (București)

Remat Zalău: 5.Djoko Iosifov, 6.Peter Nagy,
7.Andreas Geiger-cpt, 11.Sabolcz Nemeth, 13.Andrei Stoian,
14.Vasile Afloarei, 17.Adrian Feher-libero
Au mai evoluat: 3.Mihai Ciupe, 8.Mihai Mărieș,
9.Christofor Seiffert, 12.Dan Borota, 15.Adrian Pop
Antrenori: Michael Merten, Ovidiu Macarie

Știința Explorări Baia Mare: 1.Ciprian Neamț,
3.Peter Kecskemeti, 5.Ovidiu Teușan-cpt, 7.Ciprian Tofan-libero,
8.Igor Didorciuc, 10.Gheorghe Socaciu, 14.Robert Șuțea
Au mai evoluat: 2.Andrei Veber, 4.Rolland Balog,
9.Vlad Cuciureanu, 11.Vlad Negrean, 13.Dragoș Răileanu,
Antrenori: Marius Botea, Sorin Pop, Adrian
Arbuzov

Setul 1: 25 minute 4-0, 4-2, 6-4, 8-6, 8-10,
14-12, 16-13, 20-15, 25-17
Setul 2: 25 minute 2-2, 4-4, 5-6, 7-8, 13-10,
15-11, 18-11, 21-14, 25-17
Setul 3: 27 minute 1-1, 6-6, 8-7, 11-8, 13-9,
14-12, 16-13, 19-14, 21-19, 25-20

Istoria în date și cifre al celor două
finaliste

Remat Zalău

Fenomenul voleibalistic zălăuan a apărut în anul 1983 cand echipa
care evolua la Șimleu a fost strămutată la Zalău. Este deținătoarea
a cinci titluri naționale dintre care trei obținute consecutiv în
edițiile 1996-1997, 1997-1998, 1998-1999, 2009-2010 respectiv
2010-2011. După exact un deceniu în toamna anului 2010
voleibaliștii zălăuani au revenit pe scena internațională evoluand
în C.E.V.Indesit Champions League
-participarea în Champions League a reprezentat anul trecut o
premieră pentru întreg fenomenul voleibalistic masculin romanesc.
Mai mult revenirea echipei de la poalele Meseșului după o pauză de
10 ani în competițiile europene s-a produs tot după un meci contra
formației Știința Explorări Baia Mare, jucat în Sala Polivalentă
Lascăr Pană din Municipiul Baia Mare pe data de 24 martie 2009,
partidă încheiată cu scorul de 0-3 pe seturi (23-25, 21-25, 25-27).
Remat Zalău club înființat doar acum aproape opt ani în 2003, este
practic continuatorul performanțelor obținute de către Elcond
Zalău
-În vara anului trecut pentru modernizarea Sălii Sporturilor din
Zalău s-au alocat nu mai puțin de 107.000 de lei, modernizări
făcute tocmai pentru ca echipa de volei să poată juca meciurile din
Champions League, capacitatea actualei săli fiind de 4.000 de
locuri.
La primul titlu național obținut la finalul ediției 1996-1997 din
lotul formației zălăuane făceau parte nu mai puțin de șase sălăjeni
toți foști juniori la C.S.S.Zalău, Aurel Vlaicu, Mircea Abraham,
Iulian Briscan, Andrei Păun și Sergiu Ilieș. Din respectivul lot
mai făceau parte șimleuanii Dănuț Ciontoș actualul tehnician de la
Universitatea Cluj în speță Radu Stoica primul sosit în anul 1983
la echipa strămutată de la Șimleul Silvaniei. Și pentru că tot
vorbim de aportul jucătorilor băimăreni la succesele formației
aflată la cel de-al cincelea titlu național să mai spunem că
ridicătorul acelei prime echipe campioane Marius Lazăr deși era de
origine constănțeană el fusese transferat în acel an de la Baia
Mare. La fel de inedit este și faptul că în acea perioadă la Zalău
evolua albanezul Arian Korca, fiind primul stranier din campionatul
intern romanesc, jucător adus în țară la Baia Mare în anul 1992 de
către Mircea Spătăcean.

Se pare că unitatea de grup a însemnat cheia succesului pentru
Elcond, cea care avea să cucerească un nou titlu de campioană, al
doilea după un start de senzație în ediția 1997-1998 concretizat cu
un număr de 16 victorii consecutive toate cu scorul de 3-0. Cu
același Mircea Spătăcean pe banca tehnică, în lotul zălăuanilor au
survenit doar două modificări. Au părăsit clubul Zadacenko și Păun
în locul lor fiind înregimentați actualul secund al Științei
Explorări Baia Mare Sorin Pop respectiv Iulian Stoian adus de la
poalele tampei de la Tractorul Brașov

Dacă la cel de-al treilea succes consecutiv al formației pe atunci
Elcond Zalău pe banca tehnică în locul lui Mircea Spătăcean a
apărut bucureșteanul Marius Șiucra, în lotul campioanei a figurat
în continuare același emblematic jucător băimărean Sorin Pop

Pentru obținerea celui de-al patrulea titlu național a fost nevoie
de un nou ciclu început în anul 2001 atunci când Tiberiu Marc a
intervenit pentru a evita destrămarea echipei, care era deja într-o
așa zisă „moarte clinică”, după ce oamenii de afaceri indieni, ce
preluaseră Societatea Elcond, au retras întregul sprijinul
financiar. A urmat un parcurs anevoios, început din liga secundă,
presărat cu ratarea promovării, cu promovări și retrogradări, iar
în final cu o ratare pe ultima sută de metrii a podiumului de
premiere. Astfel după alți nouă ani a venit și mult ravnitul titlu,
însă cu multe modificări în lot. Astfel, numărul stranierilor a
fost redus de la 6 la 4, iar C.S. Remat s-a axat doar pe jucători
valoroși, precum brazilianul Adriano Lamb, care a evoluat în Liga
Campionilor, macedoneanul Djoko Iosifov, iar mai apoi sarbul
Alexandar Ljubicic și danezul Mads Ditlevsen, care au făcut
cunoștință cu loturile naționale. Ultimii doi au fost înlocuitorii
lui Radovan Gavrilovic și Goran Ivkovic, jucători care nu au
convins și care au plecat în timpul campionatului. Și romanii
veniți la Zalău au fost jucători de calibru, din circuitul echipei
naționale, cele mai importante nume fiind Adrian Feher, Dan Borota
ambii băimăreni dar și Vali Pereu. Pe lista de transferuri a mai
apărut Vasile Afloarei, venit de la V.C.M. LPS Piatra Neamț, un
jucător dorit și de alte cluburi. În plus, a revenit fostul
internațional de juniori Șerban Pașcan, după împrumutul la Unirea
Dej, iar juniorul Mihai Ciupe a fost adus cu dublă legitimare de la
C.S.S. Zalău.

Loturile campioanei

Elcond Zalău 1996-1997
Marius Lazăr, Aurel Vlaicu, Mircea Abraham, Dănuț Ciontoș, Sorin
Iancu, Iulian Briscan, Radu Stoica, Arian Korca, Sergiu Ilieș,
Cristian Boroeanu, Andrei Păun, Valentin Zadacenko
Antrenori: Mircea Spătăcean, Vasile Ștreang

Elcond Zalău 1997-1998
Sorin Pop, Marius Lazăr, Aurel Vlaicu, Mircea Abraham, Sorin Iancu,
Radu Stoica, Iulian Stoian, Dănuț Ciontoș, Iulian Briscan, Arian
Korca, Sergiu Ilieș, Cristian Boroeanu
Antrenori: Mircea Spătăcean, Vasile Ștreang

Elcond Zalău 1998-1999
Sorin Pop, Marius Lazăr, Aurel Vlaicu, Mircea Abraham, Sorin Iancu,
Cristian Boroeanu, Radu Stoica, Mihai Barna, Sergiu Ilieș, Andrei
Păun, Marius Drăghici
Antrenor: Florin Șiucra

Remat Zalău 2009-2010
Dan Borota, Adrian Feher, Marius Ciortea, Gjoko Iosifov, Alexandar
Ljubicic, Adriano Lamb, Mads Ditlevsen, Șerban Pașcan, Vasile
Afloarei, Mihai Mărieș, Mihai Ciupe, Sergiu Ilieș, Vali Pereu,
Radovan Gavrilovic, Goran Ivkovic
Antrenori: Michael Warm, Aurel Vlaicu

Știința Explorări Baia Mare
-caștigătoare a Campionatului Național editia 1993
-de patru ori vicecampioană a Romaniei edițiile 1974, 1980,1994,
2011
-de trei ori medaliată cu bronz edițiile 1977,1989, 1995
-de două ori caștigătoare a Cupei Romaniei edițiile 1979,
1980
-la nivel internațional Știința Explorări Baia Mare se poate mandri
cu accederea în ediția 1993-1994 între primele 16 formații prezente
în Cupa Campionilor Europeni
-de asemenea timp ce șase ediții a bifat participări in Cupa
Confederației Europene de Volei (1989-1995)
-în vitrina clubului băimărean se află și trei Cupe Balcanice
obținute în edițiile 1979, 1980 și 1982
-acestui mănunchi de performanțe se adaugă și participarea în anul
1975 la turneul final al Cupei Cupelor.
Lotul campioanei
Universitatea Explorări Baia Mare 1992-1993
Marius Botea, Sorin Pop, Adrian Moroianu, Stelian Grozav, Oliver
Alexa, Aryan Korca, Tamas Hall, Vasile Petrețchi, Florin Crăciun,
Virgil Omac, Claudiu Podar, Sorin Pușcas
Antrenori: Mircea Spătăcean, Adrian Arbuzov

Punți de legătură între cele două cluburi

Pornind de la inegalabilul tehnician Mircea Spătăcean care a reușit
cu ambele cluburi să își adjudece titluri de campion național. La
fel s-a întamplat și cu actualul secund al Științei Explorări,
Sorin Pop, care a izbutit să îmbrace ca jucător al zalăului de două
ori tricoul de campion național, repetand o dată istoria și cu
clubul băimărean. Destinul a făcut ca actualul triou Marius Botea –
Sorin Pop respectiv Adrian Arbuzov să aibă merite incontestabile la
obținerea singurului titlu național obținut acum 18 ani, primii doi
din postura de jucători iar Adrian Arbuzov din cea de antrenor
secund. Tot raportat la marea performanță a echipei zălăuane, vom
observa că la toate cele cinci titluri de pană acum și-au adus
contribuția jucători de sorginte maramureșeană sau care au evoluat
sub culorile formației Știința Explorări. La primul titlu obținut
la finele ediției 1996-1997, ridicătorul Marius Lazăr provenea de
la echipa din Baia Mare. A urmat contribuția pentru următoarele
două titluri ale actualului secund Sorin Pop, pentru ca în ediția
2009-2010, nu mai puțin de trei băimăreni să se afle în lotul
campioanei, Adrian Feher, Dan Borota respectiv Mihai Mărieș. Vom
putea amplifica aceste similitudini spunand că pentru adjudecarea
trofeului din acest an formația Remat Zalău a mai apelat la un al
patrulea băimărean și anume la Andrei Laza în momentul de față
accidentat. La fel de interesant este și parcursul ca jucători al
celor doi tehnicieni băimăreni Marius Botea – Sorin Pop. Ambii au
fost antrenați și promovați în divizia A de cei trei antrenori
Mircea Spătăcean, Paul Vasil și Ioan Rusu. Deasemenea, este
adevărat în ani diferiți cei doi Marius Botea și Sorin Pop au
evoluat ca jucători la Știința Explorări. Dacă Sorin Pop a mai
jucat și la Dinamo București cu care a și obținut cel de-al
patrulea tricou de campion național, Marius Botea a evoluat la
randul său tot în capitală însă la rivala Steaua. Pentru o perioadă
ambii au jucat și în prima ligă maghiară de volei însă la echipe
diferite. Toate aceste similitudini nu au făcut de-a lungul vremii
decat să aducă pentru cateva ediții de campionat mult ravnitul
titlu pus an de an în joc

Articol scris de Alin Boțioc

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
A murit unul dintre cei mai cunoscuți artiști din lume. A fost un deschizător de drumuri
A murit unul dintre cei mai cunoscuți artiști din lume. A fost un deschizător de drumuri
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×